IAR 81 vs P 38 la 10 iunie 1944

O zi de ţinut minte | “81” vs “Lightning”

A fost una dintre cele mai mari bătălii aeriene din cel de-al Doilea Război Mondial. Şi, practic, cel mai răsunător succes reuşit de avionul indigen. La fel de răsunător a fost şi pentru americani eşecul, rămas în istorie ca“P-38’s Blackest Day”. Da, da, lupta s-a dat la maxim 200 de metri altitudine unde performanţele modernului P-38 au devenit echivalente cu ale unui vagon, în timp ce retrogradul IAR zbura ca un cupidon. Unul care împărţea dragoste cu mitraliere şi tunuri. Dar americanii au intrat singuri în mlaştină, s-au dus de capul lor după gornistul din ceaţă şi s-au îngrozit de propriile ţepe. Nu, elementul surpriză nu merge aplicat împotriva unui popor care şi-a construit istoria bazat pe şmecherii tactice.

Ce-i cu americanii şi ce căutau în România?

Foarte pe scurt, pentru că detalii găsiţi şi la linkul de la începutul articolului. Acum exact 70 de ani, în dimineaţa zilei de 10 iunie, 48 de P-38-uri din 1st FG şi tot atâtea din 82nd FG (cu o bombă de aproape 500 de kile sub aripă), decolează din Italia pentru a îndeplini planul ştabilor din US Air Force de a neutraliza Rafinăria Româno-Americană.  Planul? Matinal, pe “radio silence” şi doar un pic mai sus de vârfurile compacilor, poate, poate vor fenta radarele româneşti şi germane, dar şi vigilenţa apărătorilor, obişnuiţi cu programul de la 10 al bombardierele americane. În momentul sosirii deasupra obiectivului, aviatorii din 82nd se trezesc fără escortă.

We we’re looking for the missing escorts, and I was starting to confirm the bad feeling I’d had about this mission since it was first announced.

cpt. Richard “Dick” Willsie, Escadrila 96 din 82nd FG

Când treceau deasupra aerodromului Popeşti-Leordeni (20 km SE de Bucureşti), cei din 1st FG au remarcat câteva avioane de antrenament şi observaţie dispersându-se la alarmă şi şi-au zis că-i rost de nişte victorii facile. Le-au obţinut.

Karma şi 26 de IAR-uri

La scurt timp, piloţii români sunt anunţaţi prin radio de la sol că “indienii cu două pene atacă cuibul” (numele de cod al avionului P-38 şi al bazei proprii). Aflaţi la 1500 de metri şi în urcare, aşteptându-se ca rendez-vous-ul să se petreacă printre nori, cele 26 de avioane ale Grupului 6 Vânătoare, practic tot efectivul disponibil al unităţii, cad în picaj peste cele 39 de avioane americane (9 s-au întors la bază din motive tehnice la scurt timp după decolare).

Paris către Paris 1, 2, 3… Atacăm, urmaţi-mă!

cpt. Dan “Mon Cher” Vizanty. “Paris” era numele de cod la Grupului 6. Paris 1, Paris 2 şi Paris 3 fiind Escadrilele 59, 61 şi 62

În doar câteva minute, 1st Fighter Group s-a ridicat la rangul motto-ului unităţii: “Aut Vincere Aut Mori”. Din păcate, doar doi americani au ieşit vii din cele 24 de avioane asumate de aviatorii români. Cei mai crunt loviţi au fost piloţii Escadrilei 71, care din 16 oameni pierd 9! Cei din Escadrilele 27 şi 94 au avut timp ca după primul atac românesc să adopte măsuri defensive. Însă era prea târziu.

La aterizare

Raportul american menţionează pierderea a 14 avioane, plusând în schimb victoriile proprii. Spre exemplu, lui Herbert “Stub” Hatch din Escadrila 71 îi sunt atribuite, în mod oficial, cinci IAR-uri doborâte pe 10 iunie 1944, chiar dacă raportul oficial al Grupului 6 consemnează moartea a trei piloţi, Limburg, Tari şi Giurgiu. În toată tensiunea acelei formidabile bătălii aeriene este evident că anumite numere sunt exagerate. Dar şi aşa, aviatorii Grupului 6 au primit din partea superiorilor 24 de sticle de şampanie, iar Dan Vizanty, comandantul grupului, a fost recompensat cu trei sticle de whiskey pentru victoriile personale reuşite de el în acea zi.

Constantin Dimache care a doborât un P-38 pe 10 iunie ’44 era cam cel mai artistic spirit din Grupul 6.

O zi de ţinut minte | “81” vs “Lightning”

IAR 81 vs P 38 la 10 iunie 1944

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *